| |
Fazanii de vânătoare - Fazanul comun de vânătoare (Phasianus cochicus colchicus). Are culoare a penajului albăstrui – verzui, cu luciu metalic pe gât și pe cap, ruginie metalică pe cap și roșie – brună pe restul capului, cu pete aurii sau negre – albăstrui pe abdomen. Coada are culoarea galben – castanie cu dungi subțiri de culoare neagră, transversale pe axa longitudinală. Femela are conformația mai mică, mai fină și coada mult mai scurtă decât masculul, cu penajul de un colorit mai șters, brun – gălbui deschis, asemănător cu culoarea frunzelor uscate de toamnă, în care-și face cuibul. Greutatea corporală la femelă este 600-900g, iar masculul iar la mascul între 1-1,5 kg. Lungimea corporală la mascul poate ajunge la 80-85cm, din care coada reprezintă 30-35cm. Ciocul la fazan este asemănător cu cel al găinilor, potrivit de lung și ușor curbat. Fașa este lipsită de penaj, de culoare roșie, care în perioada împerecherii capătă o nuanță aprinsă. Deasupra urechilor prezintă un smoc de pene orientate cu vârful spre în jos. Trunchiul este potrivit de lung, îngust și strâmt, cu pieptul bine dezvoltat. Coada este formată din 18 pene, aripile sunt puternice, iar picioarele sunt subțiri și lungi cu 4 degete, prevăzute cu pinteni. -
Fazanul negru (Phasianus cochicus varietas tenebrotus) reprezintă o varietate comună de fazan de vânătoare, formată în Anglia în jurul anilor 1940-1950. coloritul general al corpului este verde închis la mascul și aproape negru la femelă. Acest fazan are o talie și greutate mică, un zbor mai rapid decât fazanul comun și o producție de ouă mai mare. -
Fazanul verde (Phasianus cochicus verzicolor). Este originar din Arhipelagul Nipon. Este unul din fazanii cu talia cea mai mică, caracterizat de un penaj foarte frumos colorat și un zbor foarte rapid. Masculul are capul de culoare verde închis, gâtul verde cu nuanțe albastru-roșcate, spinarea pe partea anterioară este de o culoare verde închisă și pe cea posterioară cenușiu-albăstruie, iar pieptul este verde cu nuanțe metalic-bronzat. Abdomenul este brun închis, cu laturile cenușii-castanii. Coada este verde, cu cele 18 rectrice barate cu linii transversale subțiri, negre – castanii. Femelele au un penaj de culoare mai închisă și uniformă pe tot corpul. -
Fazanul mongol (Phasianus cochicus mongolicus). Spre deosebire de fazanii anteriori, are pe gât un inel de culoare albă, numai la masculi. Acest inele este întrerupt pe fața anterioară a gâtului. Culoarea penajului este verde închisă, cu nuanțe metalice pe cap și pe gât. Pe piept are culoarea brun-roșcată cu reflexe roșii-aurii, iar spinarea este de culoare închisă, brun-castanie, cu luciu roșiatic pe penele cozii. Femela are o culoare deschisa, uniformă. Caracteristica acestei rase este monogamia. Femelele încep ouatul timpuriu, au o producție mai mare de ouă, iar puii sunt caracterizați printr-o viteză mare de creștere (caracter important pentru creșterea acestei specii în captivitate).
Fazanul chinezesc gulerat (Phasianus cochicus torquatus). Are în jurul gâtului un inel de culoare albă închisă complet, întrerupt uneori în partea posterioară, dar niciodată anterior. Culoarea penelor este brun-gălbuie, cu nuanțe verzi pe cap, galben-portocaliu pe umeri și părțile laterale ale trunchiului verde pe partea posterioară a spatelui, brun-roșcat cu nuanțe aurii pe piept și gri-albăstrui pe rectricele codale. La femele, coloritul are un fond general mai deschis roșcat, nuanțe mai închise pe spinare - Fazanul de Formoza (Phasianus cochicus formosanus), are o talie mai mică decât fazanul chinezesc, cu care se aseamănă la culoare. Nuanțele coloritului la mascul sunt mai deschise cu precădere pe flancuri și porțiunea anterioară a spinării. La femele, nuanțele de culoare sunt mai închise pe spinare decât la masculi. Cea mai mare importanță pentru fazanul de vânătoare din România o prezintă produsul de hibridare realizat la fazaneria de la Pădurea Verde, de la marginea Timișoarei, între masculul de fazan comun și femela de fazan auriu, care se asemănă mai mult cu fazanul de vânătoare, dar cu greutate corporală mai mare, de peste 2 kg, cu rezistență organică deosebită și adaptabilitate crescută.
Fazanul auriu (Chrysolophus pictus). Este fazanul cu talia cea mai mică, dar în schimb și cel mai frumos. Masculul prezintă pe cap și gât o formațiune de pene sub forma unui moț, prelungit pe partea postero-inferioară a gâtului, sub formă de glugă. Culoarea penajului este foarte variată la mascul (cu un amestec de roșu aprins, albastru și castaniu) și foarte simplă la femelă, de culoare brună. -
Fazanul argintiu (Genaeus nycthemerus) are o talie mare, asemănător cu rasele de găini ușoare. Caracteristic acestuia este moțul de culoare neagră, care se continuă pe partea dorsală a gâtului. Spinarea și coada la masculi au o culoare argintie. Femela are colorit uniform, pe toată suprafața corpului, de nuanță brună închisă. -
Fazanul regal (Symaticus reevesii) este specia de fazan cu cea mai mare talie, cu o lungime totală a corpului la masculi de peste 2m, din care coada reprezintă până la 1,5m. culoarea capului, ca și a gulerului-inel de pe gât este albă, restul corpului fiind galben împestrițat cu negru. Penele rectrice au culoare deschisă, barate cu dungi subțiri negre și brune. Este o specie de fazani bine adaptată condițiilor din Europa. Diferențierea dintre mascul și femelă este foarte pronunțată la fazanul sălbatic. Masculul este de culoare verde sau albastru închis, penajul capului având tente metalice strălucitoare, cu smocuri ridicate bine pronunțate, penele capului fiind asemănătoare unor cornițe. Pieptul are culoarea roșiatică a cuprului, cu o strălucire înspre albastru-violet. Partea superioară a spatelui are culoarea roșiatică a cuprului, înspre un roșu auriu iar partea inferioară și penele exterioare ale aripilor sunt de o culoare ocru deschis. Coloritul femelelor este maroniu deschis, cu nuanțe gri închis în regiunea capului, gâtului și pe părțile laterale ale pieptului. Fazanul sălbatic are o lungime totală medie de 85-100cm. Coada are o lungime de 45-50cm și este compusă din 18 pene ascuțite și foarte elastice. Femelele depun în medie între 40-45 de ouă, mergând până la maximum de 55 de ouă. Acești fazani se cresc ușor în voliere , care sunt niște cuști de dimensiuni mari, confecționate din plase de sârmă. Masculii cântăresc între 1,3kg și 1,5kg iar femelele în jur de 1kg.
PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE Fazanul este o pasăre mobilă, de zi, care-și caută hrana în mediul înconjurător. Principala sa hrană este de origine vegetală sau animală, raport care se modifică în funcție de condițiile meteorologice și de anotimpurile anului. Se hrănește cu diferite semințe ale unor plante de câmp, culturi de cereale, cu fructe mărunte sau cu semințe ale acestora, cu sâmburi (folosiți în locul pietricelelor pentru digestie mecanică), cu frunze, tulpini sau tuberculi, provenite de la tot felul de plante. Atunci când există un strat mai gros de zăpadă, fazanii se mulțumesc și cu rămurele mai subțiri ale unor foioase. Distruge mulți dăunători ai culturilor de cereale – larve, gândaci, omizi, fluturi, gândacul de Colorado. Consumă, de asemenea, și șoareci de câmp sau alte mici rozătoare. În timp ce își caută hrana, fazanul scurmă doar la suprafață și nu produce nici un fel de pagube culturilor agricole. Potrivit unor studii, hrana fazanului se împarte astfel: 42% semințe de la tot felul de buruieni și plante, 23% insecte dăunătoare, 11% șoareci, melci, mici rozătoare, 2-3% semințe ale unor culturi agricole. Odată cu venirea toamnei, păsările formează stoluri,, masculii și femelele trăind separat. Păsările încep să se hrănească sănătos și să acumuleze o importantă cantitate de grăsimi sub piele (8-10mm) și pe organele interne, pe care le vor folosi drept sursă de energie pe timpul iernii. Fazanii sunt păsări poligame. Masculii își aleg un loc înalt de pe teritoriul lor și încep să cânte până atrag 4-6 femele, care încep să construiască cuibarul. Femelele își fac cuiburile în tufișuri, mărăcini și alte locuri greu accesibile. Cuibarul este reprezentat de o groapă adâncă de 3-5 cm și lată de cel mult 15 cm, care este acoperită cu iarbă uscată și puțin puf. Este posibil ca unele femele tinere să ouă, la început direct pe pământ. Femelele depun ouă, în funcție de condițiile climaterice ale zonei, de la sfârșitul lui aprilie, până la începutul lunii mai. În condițiile creșterii intensive, depunerea ouălor începe la jumătatea lunii mai și durează o lună de zile. În mediul lor natural, făzănițele produc 8-18 ouă, cu o greutate medie de 32g, cu dimensiuni de 34-45 x 36-47 mm. În cazul creșterii intensive, de la o femelă care depune ouă se pot obține 45-65 ouă. Ouăle se clocesc, în medie, într-un interval de 24 de zile. Puii de fazan cresc foarte repede, la vârsta de 2 săptămâni ajungând la 350-390g, atunci când sunt bine hrăniți. Manipularea fazanilor Fazanii trebuie prinși și transportați cu atenție. Transportul se face în lădițe sau coșuri cu dimensiuni de 60-80 x 30-35 x 30 cm. Partea din față este acoperită cu un gard de sârmă. Capacul trebuie căptușit cu pânză groasă de cânepă, pentru a se evita o eventuală rănire a păsărilor. Pe pereții exteriori se practică orificii cu un diametru de 2 cm pentru a permite accesul aerului curat. În timpul transportului, fazanii sunt hrăniți cu porumb sau orz măcinat, aruncat pe podea. Pe peretele din față al gardului se leagă o adăpătoare și se pun cofraje suculente și iarbă verde.
FERMA DE FAZANI Modele de ferme de fazani
Datorită faptului că fazanul nu a fost domesticit, creșterea lui în captivitate prezintă anumite particularități, așa că sensul de extensiv, semintensiv și intensiv este cu totul altul decât cel cunoscut la păsările domestice de fermă. Comportamentul crescătorului de fazani trebuie să fie unul special, față de orice specie sălbatică, să evite stresul de orice fel, care poate avea efecte dăunătoare nebănuite, atunci când comportamentul față de această specie este brutal, fără menajamente și precauții deosebite. Pentru crearea unor ferme de creștere a fazanilor trebuie ales un loc liniștit, ferit de vânt, bătut de soare, unde iarba se usucă ușor. Crescătoria de fazani poate fi construită din cărămizi, scânduri sau din pereți de beton. Fazanii maturi sau aflați în creștere pot fi crescuți, în perioada neproductivă, în crescătorii comune. De obicei, acestea sunt reprezentate de un șopron sau streașină, înconjurată din 3 părți și vând o comunicare directă cu o volieră. Voliera se construiește din plasă de sârmă, cu înălțimea de 2-2,5m, marginea de sus trebuind să fie răsfrântă spre interior, pentru a se preveni evadarea păsărilor. Ochiurile plasei pot să aibă dimensiuni de la 2x2cm pe o înălțime de 1m, iar peste această înălțime se poate folosi o plasă cu ochiurile de 4x4cm. În acest fel, păsările sunt apărate de animalele de pradă și alți dăunători. Acoperișul volierei poate să fie realizat tot plasă de sârmă, fixată pe stâlpi din lemn sau metal, dispuși la o distanță de 4-6m unul de celălalt. Baza construcției trebuie să fie din beton, cu o adâncime pe perimetru de până la 80 de cm, pentru a nu se permite rozătoarelor sau altor animale de pradă să treacă pe sub plasa de sârmă. Unii crescători de fazani preferă să folosească în locul plasei metalice, ca plasă de acoperire, o plasă din material sintetic, deoarece în cazul creșterii unei rase mai bătăioase, atunci când se încaieră, păsările zboară pe verticală și se pot răni. În perioadele cu vreme mai nefavorabilă, mai ales iarna, fazanii se adăpostesc sub streașină. În aceste voliere comune, fazanii sunt adăpostiți, de obicei, pe timpul iernii până la începutul sezonului de împerechere. Dacă se realizează construcții mai ușoare, pentru a se evita pătrunderea frigului, este recomandabil ca pe lângă pereții volierei, în afara împrejmuirii, să fie așezate baloturi de paie sau rogojini care protejează de frig și vânt. Odată cu apropierea anotimpului de înmulțire, fazanii sunt așezați în voliere mai mici, așa numitele cuști pentru cuibul de ouă. Pentru o familie de fazani este necesară o cușcă cu suprafața de 4-6m2 (2x2 sau 2x3m), iar pentru fazanii cu coada mare este necesar ca această suprafață să fie ceva mai mare (4x4 până la 5x6m). O parte din volieră se acoperă cu o folie de plastic sau cu rogojini, care o păzesc de vânturi puternice și de soare. Masculii sunt foarte agresivi și iritabili și se lovesc cu ciocul prin gardul de sârmă. Iată de ce volierele se acoperă, suplimentar, cu un înveliș opac (din plastic, tablă, PFL, rogojină) la o înălțime de 45-50 cm de la sol. În cazul volierei permanente este preferabil ca aceasta să aibă podele mai calde, din cărămidă sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitată podeaua din pământ sau lut deoarece poate o fi o sursă de infestare cu paraziți, bacterii, mucegaiuri. În plus în timpul iernii sau după ploaie se transformă în noroi iar păsările capătă o înfățișare neatrăgătoare. Atunci când sunt crescute rase de fazani iubitori de căldură și când există și condiții climaterice mai uscate, lângă volieră se atașează un coteț de păsări. Pentru fiecare pasăre se alocă 2-3m2 din suprafață. Dacă se ia în considerare natura sălbatică a fazanului, este de dorit ca condițiile din volieră să se apropie , cât se poate de mult, de cele din mediul natural. Legătura cu lumea vegetală trebuie să fie extinsă la maximum. În fermele mari, terenul este cultivat cu plante, precum lucerna, trifoi, rapiță, eventual se pot planta și arbuști și copăcei, care să satisfacă instinctul fazanilor de a se ascunde, pe de o parte, iar pe de alta, mărind valoarea decorativă a volierelor: molizi, gutui sălbatic, pin negru, păducel, stejar, salcâm. Volierelor trebuie de asemenea să fie împodobite cu ramuri uscate de copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care să le dea animalelor iluzia mediului lor natural. În unele crescătorii se fac niște voliere ușoare și mobile, care se mută periodic, o dată la 2-3 zile, dintr-un loc în altul. Acestea constau dintr-un cadru realizat din scânduri peste care se întinde o plasă de sârmă. Se dispun la 10-15m una de alta, în formă de tablă de șah, pe un teren cu o vegetație bogată. În fermele mari pentru creșterea fazanilor, cuștile pentru depunerea ouălor se dispun pe câteva rânduri, cu un coridor de lucru între ele. Sub streașină se pune un cuibar pentru depunerea ouălor însă este posibil ca femela să nu-l agreeze și să-și facă alt cuib pe pământ sau în arbuști. Pentru a da posibilitatea păsărilor de a dormi la înălțime de sol, în cușcă se pun niște putini de circa 1m înălțime. În cușcă se mai pun adăpătoare, un jgheab pentru mâncare, o troacă pentru nisip și alte substanțe minerale, precum și o lădiță cu nisip amestecat cu cenușă, pentru spălare. În fermele pentru vânătoare, care dispun de terenuri întinse, pe o suprafață de 20 m2 se instalează 10 fazani adulți sau 15 fazani aflați în creștere Creșterea naturală (sistemul de creștere extensiv)
În acest sistem, ecloziunea se face în mod natural, cu cloști(găini), cu ouă procurate de la făzănării organizate sau ouă recoltate din terenurile de vânătoare, din cuiburile periclitate. Puii, după ecloziune, se cresc în mod natural, cu ajutorul cloștii adoptive, până la vârsta de 60-90 de yil, când sunt părăsiți de cloști. Sistemul de creștere cu cloșcă captivă înlătură neajunsurile creșterii cu cloști în libertate. În acest sistem, cloșca este închisă într-o cușcă (cutie de creștere), având dimensiuni de 70x70cm pentru găina cloșcă. Cutia de creștere este un miniadăpost, închisă complet pe 3 laturi și acoperită, latura a 4-a (fațada) este prevăzută cu stinghii, în poziții verticale, la distanță, astfel încât să nu permită ieșirea puilor, astfel că joacă rolul unei „crescătoare artificiale”, care prin cloșcă asigură căldura necesară puilor în primele zile de viață și în continuare, până ce puii părăsesc cloșca. Hrana pentru cloșcă se administrează în fața laturii prevăzute cu gratii, în imediata apropiere a acesteia, așa fel încât cloșca să ajungă cu ușurință să consume hrana. Cutiile de creștere se pot amplasa pe terenuri cu vegetație bogată și valoroasă (lucerniere sau trifoiști cu talie foarte mică – cosite frecvent), care se mută dintr-un loc în altul, la intervale de câteva zile. În jurul cuștilor se amenajează volierele din plasă, cu ochiuri foarte mici (ceva mai mici de 2x2cm), care să nu permită puilor să iasă și să-i ferească, în același timp, de anumite răpitoare. Terenul de amplasare a cuștilor este bine să fie pe sole cultivate cu plante care atrag insectele (recomandabil lucerniere sau trifoiști). Locurile alese pot în pădure, în poieni sau în imediata apropiere a pădurilor, sau în câmp, sub unii arbori care să asigure umbra necesară. Cu o săptămână înainte de amplasarea cuștilor în câmp, lucernierele vor fi cosite în fâșii paralele, late de 3-4m, despărțite una de alta de zone de 15-20m, astfel încât puii să găsească frunze verzi, crude și insecte, dar să se și ascundă în vegetația mică (lucernă sau alte plante). Pe măsură ce vegetația crește, aceasta va fi cosită, în timpul nopții, când puii sunt închiși, astfel asigurând puilor, permanent, hrană naturală (plante verzi, fragede și insecte) de bună calitate. Cutiile de creștere se amplasează pe pajiști, în rânduri paralele, la 25-30m una de alta. Cutiile pot avea pardoseala din plasă de sârmă cu ochiuri foarte mici, iar în zonele cu precipitații foarte abundente, pardoseala poate fi construită din carton asfaltat, iar cutia va fi așezată pe un strat de nisip, ușor mai ridicat (5-7cm). Pe o “pajiște de creștere” se grupează, pe cât posibil, pui din serii apropiate de ecloziune (naturală sau cu cloști). Pe primele 2-3 zile de viață, puii sunt ținuți închiși în cuști de creștere sau într-o îngrădire de plasă mică, de câțiva mp, până ce învață să vină la chemarea cloștii. În aceste 2-3 zile hrana puilor se administrează lângă cloșcă, care va chema puii la mâncare. Din a 4-a zi puii sunt lăsați să caute și ei hrana, fiind chemați pentru consumul tainului de hrană de către îngrijitor. Practic, lăsarea puilor liberi în pădure și sălbăticirea acestora se fac la vârste variind de la 60 la 90 de zile, în situația în care fazanii se cresc pentru popularea fondurilor de vânătoare. Creșterea în captivitatea a fazanilor (sistemul semiintensiv) Se practică în voliere de ouat, împărțite în compartimente cu suprafața de 18-20mp pentru fiecare familie formată dintr-un mascul și 6 femele. De asemenea. Pot fi folosite “volierele de grădină”, pentru loturi de 25 de fazani la 100 făzănițe (raport 1:4), cu suprafețe de 500-700 mp. Ouăle obținute de la făzănițe pot fi incubate natural (cu cloști) și puii se cresc cu cloști captive. În cazul în care creșterea se face pentru popularea fondurilor de vânătoare, puii obținuți se vor elibera la 60-90 de zile în pădure, odată cu fazanii adulți, dacă fazaneria își lasă puii să se obișnuiască cu acestea. Puii vor fi chemați de îngrijitor prin fluierături scurte, permanent cu aceeași melodie. Seara, pentru culcare, îngrijitorul va închide puii să fie cât mai egal repartizați în fiecare din cutii. În momentul în care se observă că numărul de insecte pe o anumită parcelă se reduce, cutiile de creștere, cu cloști și pui, se mută pe o altă parcelă. Treptat, pe măsură ce puii devin mai independenți de cloști, și încep șă doarmă pe crengile unor copaci sau arbuști (în interiorul volierei), se reduce numărul de cloști, cutiile de creștere rămânând însă pe loc (ca locuri de refugiu și adăpost), iar hrana se administrează ca și până atunci, în apropierea acestora. După ce se îndepărtează cloștile în totalitate, hrana se depune în apropierea cărărilor spre pădure sau chiar în pădure. Creșterea intensivă a fazanilor
Se practică folosind sistemul de creștere pe toată durata vieții economice a fazanilor. În acest sistem, fazanii sunt crescuți toată viața închiși în voliere, hale adăposturi pentru ouat și pentru iernat. Puii se obțin prin clocit sau prin incubație artificială, putând fi crescuți natural sau artificial. Puii pot căpăta destinații diferite, cei obținuți din loturile de elită se cresc până la maturitate pentru împrospătarea efectivului matcă destinat producției. Altă categorie de pui pot fi crescuți pentru producerea de carne sau pentru repopularea fondurilor de vânătoare. Popularea fondurilor de vânătoare se face la vârsta de 90 de zile a puilor. Producția de ouă a făzănițelor sălbatice nu depășește 25-30 de ouă, în timp ce femelele selecționate pot realiza producții de 65-80 de ouă/cap/sezon de ouat.
REPRODUCȚIA LA FAZANI
Fazanii selectați pentru reproducere, se vor alege de regulă, din tineretul de sub 1 an, ecluzionat înainte de 15 mai. Selecția se face în luna septembrie-octombrie. Se vor reține numai exemplarele în perfectă stare de sănătate, bine conformate, cu pieptul cărnos, penaj complet, inclusiv coada, ochi limpezi și ageri, colorit vinețiu, picioare netede, fără solzi, masculii de minim 1,5 kg, femelele de 0,9 kg. La femele se aplică ochelari din plastic special confecționați. Recoltarea, transportul, depozitarea și păstrarea ouălor de fazan se fac în mod asemănător cu cele ale ouălor destinate incubației fiind de 5-7 zile. Ouălor de 8-15 zile pot fi folosite pentru incubație, dar procentul de ecloziune obținut va fi mai mic cu 8-15%. Ouăle peste 15 zile vechime, dau rezultate slabe de ecloziune. Incubația ouălor se face în 2 sisteme: - natural (cu cloști – găini); - artificial, în stații de incubație specializate. Incubația naturală – cu cloști (găini) – se face în cutii – cuibare pentru clocit, așezate în linie, în hale, pe marginea adăpostului opus fațadei. În unele ferme se folosește incubația naturală amplasând cuibarele cu cloști pe un teren împrejmuit, care trebuie să fie mai ridicat, cu un sol permeabil, care să permită scurgerea facilă a apei, ferit de vânturi, să fie acoperit pentru asigurarea protecției de ploi și a umbrei necesare pe timpul foarte călduros și însorit. Volierele de clocit trebuie să fie amplasate departe de sate, în zone liniștite, departe de drumuri intens circulate, căi ferate. Înainte de a începe incubație se verifică integritatea cutiilor – cuibare pentru clocit, cele deteriorate se repară, toate sunt dezinfectate și dezinsectate în sodă caustică 3%. Asigurarea numărului de cloști – găini trebuie să aibă în vedere procurarea unui număr suficient de cloști care să ecluzioneze pe o durată de timp apropiată (un interval de 2-4 zile), ținând seama de faptul că producția de ouă de fazan se realizează în procent de 60-65% în luna mai. Toate aceste deziderate trebuie să conducă la obținerea de loturi cât mai mari, compacte și de vârste apropiate. O cloșcă poate acoperi 18-22 ouă de fazan. Îngrijirea cloștilor se face asemănător ecluzionării altor specii de păsări. Procentul de ecloziune în cazul clocitului natural variază între 60-75%. Durata medie de ecloziune pentru ouăle de fazan este de 24 de zile, în limite de 23-35 de zile. Incubația artificială se realizează cu rezultate foarte bune, folosind ouă de calitate foarte bună (vezi clocitul natural), în incubatoare de diferite tipuri și mărci, asupra cărora nu insistăm. Rezultatele obținute în incubația artificială pot conduce la realizarea unui procent de ecloziune de 70-75%. După nașterea puilor, procentul celor care vor atinge vârsta de 8 săptămâni se situează între 60 și 90%. În medie, din 100 de ouă puse la clocit vor rezulta 57 de adulți. Dacă se încrucișează subiecți din specii diferite, se obțin urmași hibrizi. Dacă se încrucișează subiecți din aceeași specie, dar cu caracteristici diferite, urmașii se numesc metiși. Diferența majoră dintre cele două procedee constă în faptul că metișii sunt întotdeauna fertili, spre deosebire de hibrizi, care sunt adesea sterili. Pentru a realiza o hibridare de succes, se va avea în vedere alegerea unor exemplare care să prezinte compatibilități (să fie măcar din aceeași familie). Cu cât diferențele dintre păsări sunt mai mari, cu atât șansele de reușită sunt mai mici. În afara diferențelor morfologice, există numeroși alți factori ce îngreunează acest proces: diferențe de alimentație, de obiceiuri, de perioadă de reproducere. Hibridarea artificială efectuată în laborator oferă o paletă largă de posibilități, obținându-se, de exemplu, rase rezistente la temperaturi scăzute sau la anumite boli. În cazul creșterii fazanilor, hibridarea nu reprezintă o prioritate, preferându-se conservarea raselor pure. Se practică în special în cazul raselor de fazani ornamentali, chiar și cu specii analoge cum ar fi cocoși de munte sau găini pitice.
CREȘTEREA PUILOR DE FAZAN Creșterea în condiții de mici gospodării
Creșterea puilor de fazan în condițiile oferite de gospodărie nu este grea, în special arunci când ouăle au fost clocite de cloșcă. Cloșca are grijă de ei și îi păzește. În practica de amatori, de multe ori se folosesc cuști pentru creștere, câteodată cu o lădiță pentru ecloziune. Lădița pentru ecloziune trebuie să aibă o lungime de 60cm, o lățime de 50cm, înălțimea posterioară de 50cm și de 40cm în cea din față. Acoperișul cu streașină este puțin aplecat, mobil parțial sau în totalitate, pentru aerisire. Peretele din față are două uși, care se deschi deasupra jgheabului. Una este din șipci, late de 15-20mm, fixate la o distanță de 6cm una de alta și se folosește pentru închidere pe timpul zilei. Cealaltă este acoperită cu o plasă deasă. Cu aceasta cușca este închisă pe timpul nopții. Lădița combinată pentru clocirea ouălor și creșterea puilor are o lungime de 85cm, o lățime de 50cm în față și de 40 cm în spate. Se fixează cu niște șipci groase, de circa 20mm. La o distanță de 20cm de peretele lateral și de cel din spate trece un grilaj din nuiele, astfel încât la mijlocul lădiței să se formeze un spațiu izolat din 3 părți, în care se realizează practic clocirea. Nuielele sunt la 7 cm distanță una de alta. Capacul are dimensiuni de 100x93cm, iar în spate și pe lateral se formează o streașină care poate fi înlăturată la nevoie. Partea din față se închide cu două uși – cu un grilaj din 2 șipci pe timpul zilei și una cu plasă, pe timpul nopții. În primele zile după ce puii au ieșit din ouă, dacă vremea este rece și umedă, se poate închide capacul de noapte, astfel ca puii de fazan să nu poată ieși afară. Hrana se pune în spațiul dintre grilaj și peretele cutiei. După câteva zile , după ce s-a observat că reacționează la chemarea cloștii, puii de fazan pot fi scoși afară. Din acest considerent, lădița este combinată cu o mică cușcă în formă de curte, cu dimensiuni de 50x50x200cm. Aceasta se pune deasupra ierbii unde fazanii au posibilitatea de a scurma după insecte și alt gen de hrană. Puii de fazan pot fi crescuți în voliere cu o suprafață de 10-20mp. Înăuntru se pune o cușcă obișnuită din lemn, în care puii de fazan se adăpostesc în caz de vreme urâtă. O găină poate avea grijă de 15-20 de pui, iar o curcă poate avea grijă de un număr de până la 30 de pui de fazan. După ce au atins o vârstă de 20-30 de zile, puii de fazan sunt transferați în volierele comune. Pentru creșterea puilor de fazan se folosesc cuști mobile, de 3-5 mp, cu o înălțime de 1-1,2 m, care se așează pe o pășune pregătită anterior. Creșterea în captivitate
Modalitățile prezentate anterior sunt caracterizate printr-o serie de pierderi provocate de schimbările meteorologice bruște, de pierderile provocate de păsările și animalele de pradă. În fermele moderne de creșterea fazanilor, puii se cresc în 2 sau 3 faze, în funcție de anotimp și condiții. La vârsta cea mai fragedă, aceștia sunt crescuți în baterii de cuști pentru păsări, după care sunt crescuți inițial, într-un coteț cu curte și, ulterior, în voliere. Bateriile de cuști sunt cu mai multe etaje. Într-o cușcă cu dimensiuni de 3000x100x30 cm pot fi adăpostiți 80-90 de pui, până la împlinirea vârstei de 2 săptămâni. În cazul unor rase mai mari poate fi necesar ca păsările să fie tăiate pe durata creșterii lor. Puii de fazan își pot răni picioarele în gardul de sârmă de pe podea, care are dimensiunile găurilor de 6x6 până la 12x12 mm. Prin urmare, în primele 4 zile, podeaua trebuie să fie acoperită cu câteva bucăți de hârtie, rogojini sau pânză groasă, care sunt îndepărtate treptat.
Temperatura din bateria de cuști se modifică, conform tabelului:
Vârsta (zile) Temperatura (°C) 1-3 32 4 31 5 30 6 29 7 28-27 8-14 26-25 15-17 24-22 18-21 22-20 După 18-20
După cea de-a 2-a săptămână de viață, grupul este transferat în cotețe acoperite, cu curte pentru plimbare și păscut. Acestea nu se încălzesc, însă temperatura nu trebuie să scadă sub 18-20°C. Creșterea pe podea poate fi făcută numai dacă deasupra se asigură un așternut gros sau se aplică niște grătare din material plastic. Încălzirea se realizează cu ajutorul unor eleveuze. Podeaua este acoperită cu un strat de paie curate sau talaș de cel puțin 7 cm grosime, bine uscat, nemucegăit, bine tasat pentru ca să nu afecteze mersul puilor. În nici-un caz nu trebuie folosite așchii de lemn, deoarece puii de fazan pot să le înghită în loc de furaj, în aceste condiții putând să survină chiar și moartea. În cazul creșterii pe podea, temperatura camerei în timpul zilei, atunci când grupul este în mișcare, se menține în jurul a 25-28°C, iar noaptea, când dorm, la 32°C.Ăn centrul eleveuzei, trebuie să avem 37-38°C și la 5 cm deasupra solului. După aceasta, temperatura se micșorează treptat, ca și în cazul creșterii în cuști, în funcție de comportamentul stolului. Temperatura se micșorează prin ridicarea eleveuzei cu 1 cm pe zi, începând cu ziua a 6-a. Într-o boxă de 4x4 m se introduc 350 de pui. În primele 3-4 zile puii au la dispoziție un spațiu mai redus prin limitarea acestuia cu ajutorul unor cercuri de carton sau placaj. În ziua a 2-a se lărgește cercul, iar în a 4-a zi se elimină. Colțurile boxei se rotunjesc (se umplu) cu talaș. Inițial, pentru 1mp de podea sub niște eleveuze se instalează până la 25 sau chiar 30 de pui de fazan, al căror număr scade, după a 9-a săptămână de viață, la 15-20. În ce-a de-a 7-a zi, în cazul unei vremi însorite, puii pot fi scoși la plimbare prin curte timp de jumătate de oră, pe urmă progresiv, timp de una, două trei ore. De obicei, după vârsta de 3-4 săptămâni, în caz de vreme urâtă, puii sunt transferați în voliere, de suprafață de 30-40mp, în care sunt crescuți aproximativ 100 de pui. După 6 săptămâni, sunt mutați în voliere cu lungimi de zeci de metri. Aici ei pot crește liber până în momentul în care sunt valorificați. Se recomandă ca volierele să aibă aceeași lățime cu boxele, iar lungimea cât mai mare. Se va asigura câte 0,4mp/cap, atunci când sunt mutați. În fiecare volieră se vor amenaja scăldători de nisip și de cenușă cu un mic adăpost acoperit. În cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introduși în boxe sau adăposturi imediat. Puii se cresc în hale și volierele aferente până la 40-50 de zile, vârstă de la care suportă relativ ușor capriciile vremii. De la această vârstă, puii sunt introduși în voliere de stocaj. Acestea au suprafețe variabile (0,5-1 ha) fiind recomandate menținerea unor pâlcuri (boschete) alternând cu suprafețe cultivate cu lucernă, sorg, porumb, floarea soarelui, sfeclă furajeră, cu perioada de vegetație diferită, asigurându-se astfel hrana suplimentară precum și adăpost natural. Densitatea minimă este de 4-5 mp/cap. În adăposturi se vor construi mici adăposturi cu acoperiș într-o singură pantă sub care se amplasează hrănitoarele și adăpătoarele (câte una pentru fiecare 100 de pui). La înălțimea de 1m de la sol se vor fixa stinghii de 3-4 m lungime, la 25 cm una de alta (50 de stinghii/ha). Din loc în loc se vor amenaja grămezi de nisip și cenușă, minim 3-5 bucăți de câte 3-5 mp. Se vor asigura cutii cu nisip și cenușă în hale, dacă se vor crește în hale până la sacrificare. În unul din colțul volierei se amenajează din plasă de sârmă tunelul de prindere în vederea valorificării. Creșterea puilor de fazan în puiernițe
Puiernițele pot fi hale – adăpost fixe sau mobile, dotate cu sisteme de încălzire (eleveuze, ca și pentru puii de găină). În puiernițe, indiferent de tipul de construcție, densitatea nu trebuie să depășească 18-22 pui/mp. Puiernițele mobile (pe roți), asemănătoare cu cele folosite pentru puii în fostele crescătoare de păsări de tip CAP, din anii ’50-65, se instalează pe câmp, asigurând în jur un padoc demontabil (de 15x30m) cu înălțimea de 2,5m, din plasă de sârmă cu ochiuri de sub 2x2cm dimensiune pe înălțimea de 60cm de la sol și de 4x4 cm pe înălțimea de la 60cm până la restul înălțimii. Sârma trebuie bine ancorata de la sol, de preferință ușor îngropată pe 5-7cm adâncime, spre a nu permite ieșirea puilor pe dedesubt. Temperatura optimă în hala puierniță va fi de 35-36 grade în primele 7 zile de viață, scăzând apoi progresiv la 32-27 grade în a 2-a săptămână de viață, la 25-22 grade în a 3-a săptămână și la 21-16 grade în săptămânile 4 și 5. puii sunt lăsați liberi la padocul înierbat, începând cu a 3-a săptămână de viață. După vârsta de 6 săptămâni, puii pot fi lăsați afară și pe timpul nopții, fiind introduși în hale numai pe vreme foarte rece. Pe laturile padocului sau în colțuri se amenajează copertine-umbrare, care să asigure puilor adăpost pe timp neprielnic. De asemenea, se creează locuri cu grămezi de crengi, care să imite tufișurile. Administrarea hranei se face în puierniță în primele 14 zile de viață, de la 3-5 săptămâni în padocuri, folosind hrănitori (asemănătoare cu cele pentru puii de găină), asigurând un front de furajare de 3cm/cap. adăparea se face fie în adăposturi automate sau semiautomate, fie folosind borcane așezate cu gura în jos în niște farfurii de lut. Borcanele așezate cu gura în jos sunt umplute cu apă, eliberând masa pe măsură ce aceasta este folosită de către pui. Pentru adăpat trebuie folosite asemenea adăpători care să nu permită udarea pufului de pe corpul puilor, mai ales în primele săptămâni de viață.
PRODUCȚIA DE OUĂ Cel mai târziu la sfârșitul lui februarie, cuștile pentru depunerea ouălor trebuie pregătite pentru primirea femelelor. În colțuri se pun rămurele de copaci, mărăcini, care pot fi folosite drept ascunzătoare pentru femelele care vor să-și depună ouăle în locuri ascunse sau întunecoase. Grupele se formează cel mai târziu în prima jumătate a lunii martie, pentru ca păsările să aibă timp să se obișnuiască cu noul adăpost. Dacă nu se cunosc, unii masculi mai agresivi își pot răni sau chiar ucide partenerele. Din acest motiv, în primele zile ale conviețuirii, masculul este separat într-o parte a volierei, cu o plasă de sârmă, pentru câteva zile. După ce începe să manifeste o atitudine binevoitoare față de femele, peretele despărțitor este înlăturat, însă compartimentul masculului trebuie urmărit cu atenție timp de încă câteva zile. Riscurile se micșorează dacă în volieră există destule plante vegetale și locuri de ascuns pentru femele. Din cea de-a 2-a jumătate a lunii martie încep să se manifeste instinctele sexuale ale fazanilor. Începe perioada de călduri. Masculii devin mai neliniștiți, se umflu în pene, se învârt în jurul femelelor cu un mers specific, bat din aripi și emit tot felul de sunete. La scurt timp se manifestă instinctele sexuale și la femelele depunătoare de ouă. Încrucișarea se realizează, de obicei, la primele ore ale dimineții. Dacă sunt foarte excitați și le incomodează pe femele, masculii trebuie separați, până când se liniștesc. Spermatozoizii fazanilor sunt foarte rezistenți și sunt în stare să fertilizeze câteva ouă. Înainte de depunerea ouălor, femelele încep să facă mici găuri pentru cuibar. Găurile trebuie să fie lărgite și în jurul lor se pune iarbă, frunziș sau mușchi. Cuibul poate fi făcut bucăți de pământ scoase împreună cu iarbă. În libertate, o femelă poate depune între 16 și 18 ouă, înainte de a începe clocirea lor. În captivitate, numărul ouălor recoltate de la o singură făzăniță poate ajunge la 70 de bucăți de-a lungul a 3 luni: aprilie-iunie. Media este situată în jurul a 55 de ouă/femelă. Se pot recolta ouă și mai târziu, în luna iulie, dar ele au o fertilitate foarte scăzută. Ouarea începe după ce vremea se încălzește, în mod normal în jur de mijlocul lui aprilie și se termină, tot de obicei, în prima jumătate a lui iunie. Condițiile climaterice nefavorabile pot amâna procesul de depunerea ouălor iar cele favorabile îl pot accelera cu 10-15 zile. La începutul primăverii, în cazul unei răciri bruște, procesul de depunere a ouălor poate fi încetinit sau oprit, însă după încălzirea vremii, el este reluat. Femelele din rasele mai productive de ouă o dată la 2 zile, în special seara. Ele devin neliniștite, fug haotic în diferite direcții și înainte de ouare se îndreaptă spre cuibar. Femelele din rasele de vânătoare ouă uneori dezordonat, acolo unde se găsesc pe moment. Capacitatea de ouare și fertilitatea depind de mulți factori. Pe primul loc se află condițiile de creștere și alimentația. Pe cel de-al 2-lea loc se află vârsta. Cei mai buni indicatori îi au femelele aflate în al doilea ciclu de ouare. Fertilitatea la unii masculi mai vârstnici este mai mare decât la cei tineri. Puii rezultați de la părinți mai în vârstă au o mai mare vitalitate și sunt mai rezistenți la boli. Există metode de stimulare artificială a producției de ouă: femelele sunt închise în cuști luminate artificial și natural, succesiv, astfel încât perioada de lumină zilnică să fie de 13 ore, începând cu 1 martie. La rândul lor, masculii trebuie supuși acestui regim începând cu o lună mai devreme. La începutul sezonului pentru ouare, fertilitatea este întotdeauna mai mică însă ajunge, după câteva zile, la capacitatea sa maximă. În cazul unei bune îngrijiri și a unei hrăniri cu produse de origine animalieră, fertilitatea la fazani poate fi de peste 95%, fenomen rar întâlnit la alte rase de păsări de curte. Atunci când nu sunt bine hrăniți, când nu au suficiente substanțe minerale și vitamine în tain, este posibil ca unele păsări, în special masculii, să spargă ouăle aflate la clocit. Cojile de ouă care se dau ca adaos de substanțe minerale trebuie să fie bine fărâmițate. În luna mai fertilitatea ajunge la valoarea maximă, de 98%. Ouăle fazanilor sunt foarte slabe și au un înveliș fragil, de aceea trebuie să se umble cu foarte mare atenție cu ele, în special atunci când păsările sunt crescute în voliere. Ouăle trebuie strânse în mod regulat, de 2-3 ori pe zi, iar în cazul unei vremi ploioase sau foarte calde – mai des. Ouăle adunate se pun în suporturi din carton pentru ouă, curate, cu vârful în jos. Ouăle mai mici sunt învelite în hârtie, pentru a nu se fisura în timpul transportului. Ouăle de fazan se păstrează la fel ca cele de găină. La recoltare se va însemna cu un creion negru, moale, data recoltării și numărul boxei, pentru a se identifica și înlocui masculii nefertili. Ouăle de fazan au culoare verzuie, uniformă, greutatea lor variind între 30-35 de grame. Primele ouă sunt mai mici (32 g în medie), ele crescând de-a lungul perioadei de depunere. Pentru incubație, se vor alege ouăle cu o mică strălucire, nu cele mate. Ouăle adunate sunt marcate prin înscrierea inițialei rasei și data ouării. Ouăle trebuie să fie puse în incubatoarele pentru clocit cel mai târziu după 3 zile, deoarece calitățile lor de incubație se deteriorează foarte repede. În cazul păstrării ouălor timp de o săptămână, capacitatea lor de clocire se reduce cu 10%, iar în cazul păstrării lor timp de cel mult 10 zile , cu 15-20%. Condițiile de depozitare sunt 10-13 grade Celsius și o umiditate de 50-60%. În timpul perioadei de conservare, ouăle vor fi așezate în poziție verticală, ușor înclinate, cu partea mai lată în sus. Întoarcerea lor nu este neapărat necesară, important fiind ca durata păstrării să nu depășească 10 zile. Unii crescători acordă o importanță deosebită culorii cochiliei: ouăle mai pigmentate sunt, în general, mai puțin fertile. De asemenea, ei evită incubarea ouălor a căror coajă este rugoasă, care au forme anormale, sau sunt prea mici. Aceste ouă sunt produse de femele la începutul sezonului, și abia după 4-6 ouări se obțin ouăle cu greutate și aspect normal. Dacă nu există suporturi de carton, ouăle pot fi ținute și culcate însă trebuie întoarse în fiecare zi la 180 de grade, pentru a-și păstra capacitatea de clocire. Pentru transportul ouălor se folosesc lădițe de transport pentru ouă. Mijloacele de transport trebuie să circule cu o viteză mai mică pentru a se evita gropile și denivelările de pe drum. Clocirea ouălor Ouăle de fazan se clocesc într-un interval de 24-25 de zile, cu excepția raselor la care perioada de incubație este de 27-28 de zile. Înainte de a fi introduse în incubator, ouăle se vor lăsa 24 de ore, după transport, pentru a se „odihni”. Clocirea artificială În clocitorile fermelor de fazani se folosesc incubatoare automate universale. Pentru nevoile crescătorilor amatori de păsări se produc diferite sisteme de incubatoare plate, cu o capacitate de 100-1000 de ouă, cu indicatori tehnici foarte buni. În incubatorul cilindric, ouăle sunt puse în câte 4 serii, la intervale de câte 5 zile. Temperatura se menține constant la 37,8 grade iar umiditatea relativă la 52-56%. În cazul alimentării cu prima și cea de-a doua serie, porțile de ventilație sunt deschise la jumătate, iar după introducerea și celei de-a 3-a și a 4-a serii sau când incubatorul este plin, se deschid în totalitate. Umiditatea relativă se menține prin vaporizarea apei din tăvi și prin deschiderea gurilor de ventilație. Ouăle se întorc la fiecare 2-4 ore, până în ziua a 21-a. prima examinare de control se realizează în cea de-a 7-a zi, iar cea de-a 2-a, în a 21-a zi. Timp de 5-6 ore temperatura este ridicată la 39,5 grade, iar umiditatea relativă se menține la 65-70%. În timpul clocirii, temperatura poate fi mărită până la 40 de grade Celsius. În ultimele zile ale incubației se intensifică schimbul de proteine al embrionilor iar temperatura lor crește. Pentru a nu se încălzi prea tare, zilnic, de preferință dimineața, ouăle sunt stropite cu apă de băut, fiartă și filtrată, cu o temperatură de 38 grade. În fiecare dimineață, se va lăsa ușa incubatorului deschisă 5 minute, apoi progresiv până la 15 minute după 15 zile. Incubatoarele plate sunt construite cu diferite sisteme de încălzire. Unele au sisteme de încălzire dispuse deasupra ouălor și, drept rezultat, ouăle care sunt în zona centrală, în imediata apropiere a acestor sisteme de încălzire, se încălzesc mai mult, în comparație cu cele aflate pe margine. Acest inconvenient este înlăturat prin mutarea periodică a ouălor. Alte incubatoare au sisteme de încălzire a vasului cu apă iar umezit și încălzit are temperatura necesară în întreaga cameră de clocire. La început este menținută temperatura de 37,5 grade, iar în ultimele 4 zile ea urcă la 39 grade. Umiditatea relativă a aerului este de 60%, iar în ultimele zile de creștere până la 70-80%. Răcirea se realizează la fel ca în cazul incubatoarelor circulare. Ouăle din incubatoarele plate se întorc din cea de-a 3-a zi până la ieșirea puilor, la fiecare 8 ore sau de 3 ori pe zi. Incubatoarele plate cu un volum mai mic reacționează la temperatura din cameră, care trebuie să fie menținută la o valoare relativ egală. Camerele în care sunt așezate trebuie să fie aerisite mai des și la un interval mai scurt de timp. În incubatoarele mai mici mai lipsesc aparatele pentru măsurarea umidității, iar clocirea se controlează prin măsurarea temperaturii aerului în camera de clocire. După ieșirea din ouă și uscare, puii de fazani sunt așezați într-o baterie de cuști. Dacă se folosește o lampă cu infraroșii, aceasta se ridică la 40 cm deasupra puilor, iar ulterior la 60 cm. În cazul creșterii naturale, ouăle se clocesc direct pe pământ, unde se răcoresc și absorb umiditatea necesară pentru dezvoltarea normală a embrionilor. Întârzierea ecloziunii se datorează temperaturii scăzute din incubator sau eclozionator, a calității scăzute a ouălor (vechi). Dacă temperatura este prea ridicată, ecloziunea întârzie, crește concentrația de dioxid de carbon, puii vor avea abdomen mare și murdari de conținutul oului. Ecloziunea prematură este datorată temperaturii prea ridicată în eclozionator. Apar pui de talie mică, cu embrion uscat. Dacă avem exces de aerisire, rezultând o umiditate scăzută în eclozionator, coaja oului se sfărâmă ușor, membrana devine elastică, de consistența cauciucului, și puiul moare asfixiat. Dacă avem umiditate prea scăzută în eclozionator coroborată cu ouă vechi sau păstrate incorect, aerisire insuficientă sau supraîncălzirii camerei de ecloziune, exces de umiditate în incubator, puii cresc foarte mari și nu pot ieși din ou, murind sufocați. Aceasta se mai datorează și oscilațiilor de temperatură și în mod special supraîncălzirii în primei săptămâni a incubatorului, incubației la o temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată. Embrionii mor în ou, datorită excesului de temperatură în incubator în timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau neregulat. Temperatura foarte ridicată în incubator produce hemoragii și moartea embrionilor în special între a 3-a ți a 15-a zi de incubație. Temperatura prea ridicată în eclozionator în timpul zvântării puilor îi face foarte nervoși. Clocirea naturală
Multe rase de fazani nu clocesc ouăle atunci când sunt crescuți în mediul artificial sau atunci când volierele sunt strâmte. De aceea, crescătorii de fazani preferă să folosească găini sau curci pentru clocirea ouălor de fazani. Sunt preferate găinile care sunt mai liniștite și nu ciupesc ouăle de fazan. Cloștile trebuie mai întâi deparazitate pentru a se obține pui sănătoși și cu o vitalitate crescută. Clocirea ouălor de fazan se deosebește de clocirea altor păsări de curte. Embrionii se dezvoltă normal numai atunci când au o umiditate suficientă și solul este răcit. Dacă în cuibar există fân sau paie, care împiedică ouăle să atingă pământul, rezultatele clocirii sunt proaste – fie embrionii mor, fie puii se nasc morți. Crescătorii de fazani trebuie să aleagă locul de cuibar într-o poiană cu iarbă, dacă se poate într-o depresiune naturală. Alături de cuibar se pune niște fân, mușchi sau frunziș, care trebuie să aibă întotdeauna contact cu pământul iar atunci când se usucă, trebuie stropite cu apă rece. Înainte de a fi pusă pe ouă, cloșca trebuie obișnuită să clocească. Ea este pusă pe niște ouă încălzite, seara, după ce a fost hrănită și a băut apă, într-o cameră întunecată, în decurs de două până la trei zile. Dacă ea rămâne așezată peste aceste ouă, ele trebuie schimbate cu cele de fazan. Sub găinușe se pun zece ouă, sub găini câte 15 ouă iar sub curci 25 de ouă. Cloștile se ridică în fiecare seară de pe ouă, pentru a fi hrănite cu furaje din cereale. Furajele cu multă apă nu sunt indicate deoarece pot provoca colici și alte deranjamente ale stomacului. La început, cloștile sunt ridicate de pe ouă pentru o perioadă scurtă – în prima săptămână pentru maxim 10 minute, în cea de-a 2-a săptămână pentru un sfert de oră, iar ultimele zile pentru 20 de minute. Astfel, ouăle se răcoresc iar cloșca se poate hrăni și adăpa. Unii crescători de fazani consideră că prin atingerea pământului ouăle se răcoresc suficient și de aceea ridică cloșca de pe cuib o dată la 2 zile. În cea de-a 23-a zi, puii de fazan încep să dea semne de viață și ies din ouă în următoarele 2 zile. Pentru ușurarea ieșirii puilor din ouă, acestea sunt stropite, din cea de-a 18-a zi, cu apă de băut fiartă, care o temperatură de 39-40 grade. După ce puii au ieșit din ouă, cuibul este curățat de coji iar cloșca și puii sunt lăsați în locul unde vor fi crescuți.
HRĂNIREA FAZANILOR Există mai multe modalități practice de hrănire a fazanilor. Unii crescători de fazani consideră că aceste păsări trebuie hrănite cu cât mai multe produse de origine naturală, cu un conținut de peste 30% în proteine. Alții preferă o alimentație combinată cu diferite amestecuri de furaje, la care se adaugă și hrană naturală, de origine animalieră. În unele ferme se folosesc furaje combinate, care conțin 18-20% proteină crudă pentru fazanii care sunt scoși sub cerul liber pentru a fi crescuți. Restul de hrană necesară de origine animalieră îl găsește în natură. Funcție de vârstă și starea fiziologică, cerințele de apă, proteină, lipide, minerale și vitamină diferă. Proteinele îndeplinesc importante funcții plastice, energetice și biologice. Sunt formate din aminoacizi, unii neputând fi sintetizați de organism și de aceea trebuie să fie luați din proteinele din furaje. Un conținut mai bogat în proteine și aminoacizi esențiali, cu valori energetice ridicate, poate conduce la un consum mai redus de hrană. Pasărea își reglează consumul până la nivelul necesarului energetic. Energia metabolizantă rezultă din energia brută a furajelor din care se scad pierderile de energie prin fecale, urină și gaze de fermentație Celuloza este un poliglucid ce alcătuiește țesuturile, cu o structură fibrilară. Ea nu este macerată de fermenții digestivi, ci numai de bacteriile de fermentație din tubul digestiv. Prezența celulozei, în limite minimale, realizează un tranzit digestiv normal. Grăsimile sunt sintetizate dina alimente cu ajutorul zaharurilor din cereale. Substanțele minerale contribuie la metabolismul glucidelor și lipidelor, menținerea presiunii osmotice. Carența furajelor în substanțe minerale, duce la afecțiuni grave în organism: anemii, distrofii osoase, aberații de gust, carențe care pot fi fatale. Prea mult calciu în furaj, determină diminuarea absorbției de mangan și zinc. Manganul asigură evitarea deformării articulațiilor și oaselor. Deficiența de zinc duce la deformări ale membrelor, îngroșarea articulațiilor și pielii de pe picioare și degete. Vitaminele asigură reglarea metabolismului fiind indispensabil, insuficiența, lipsa și excesul de hrană produc boli grave – vitaminoze. Frontul minim de hrănire este: - 0-7 zile – minim 1,5 cm/pui - 8-40 zile – minim 3 cm/pui - peste 40 de zile – 5 cm/pui În voliere hrănitorile se dispersează uniform pe toată suprafața, sub adăposturil acoperite. Hrănirea fazanilor în condiții casnice
Crescătorii amatori de fazani consideră că nu există o alimentație de tip standard pentru toate rasele de fazani, deoarece cerințele diferă în funcție de fiecare pasăre. Ei au constatat că la fazanii din rasa încornorată și strălucitor nu trebuie să li se dea furaje din cereale, bogate în grăsimi. Tainul zilnic trebuie să fie mai diversificat. Nucleul este constituit din: cereale – grâu, orz, ovăz, porumb, mei, tărâță de grâu; soia, mazăre, semințe de floarea soarelui, sămânță de conopidă, jir, șroturi sau furaj concentrat, alcătuit din turte măcinate, cu un conținut bogat de proteine și săruri minerale / de floarea soarelui, soia, alune, plante rădăcinoase – cartofi, sfeclă furajeră, morcovi, ridichi; furaje verzi – varză, salată, spanac, urzică, lucernă, măcriș, fructe – de salcâm alb, soc, păducel, afine, măceș. Dintre alimentele de origine animală sunt de preferat făina de oase și cea de pește, urda, zer, omizi, gândaci, ouă de furnici. În primele 3 zile după nașterea puilor, fermele de fazani folosesc o hrană mai dietetică, care să-i ajute pe nou născuți să se dezvolte. Se folosește un amestec format din pesmeți bine fărâmițați (30-35%), urluială de porumb (20-25%), 40% amestec de urluială de grâu, ovăz și orz decojit, mei și 10% lapte praf. Este de dorit să se adauge și 2-3% substanțe minerale. Pesmeții pot fi amestecați și cu furaje combinate, la care se trece, în totalitate sau parțial, după cea de-a 3-a zi. În timp ce puii de la păsările de curte se hrănesc în special cu furaje combinate, principala hrană a puilor de fazan care se află în libertate o reprezintă insectele – în prima săptămână în jur de 85%, în cea de-a 2-a 60-65%, iar în cea de-a 3-a în jur de 50%. Din acest considerent, puii de fazan trebuie îndreptați spre o asemenea hrană sau spre furaje combinate cu o concentrație ridicată de proteine. În amestecul de furaje se adaugă de obicei și câte un ou bine fiert – unul la 15 păsări – sau numai gălbenușul, la începutul primei săptămâni, precum și iaurt, după posibilități. Hrana de origine animalieră poate fi înlocuită cu carne, aruncată în carne fiartă. La sfârșitul săptămânii, rația zilnică este îmbunătățită cu iarbă verde, foarte bine tocată. Hrana se dă de 6 ori pe zi în intervale egale de timp, pentru a se evita înăcrirea. Din cea de-a 4-a sau a 5-a zi, puii de fazani încep să se hrănească cu terci de ouă, denumit și caimac de ouă. Acesta se prepară în felul următor: se bat 4 ouă în 330 grame de lapte, la care se adaugă 2 lingurițe de făină de ovăz. Terciul se fierbe până când începe să se îngroașe. Numărul ouălor poate fi micșorat în cea de-a 2-a săptămână. După împlinirea vârstei de 4 săptămâni se mărește cantitatea de mei, orz, în general de cereale. În cea de-a 3-a lună, fazanii aflați în creștere se hrănesc ca și adulții. În fermele pentru creșterea fazanilor sunt răspândite mai multe sisteme de hrănire a puilor. În rație se regăsesc diferite făinuri, la care se adaugă lapte fiert, griș, orez, iaurt. La multe ferme se preferă folosirea furajelor combinate moderne, pentru fiecare categorie de vârstă. Această alimentație este completată de existența unei curți cu surse de hrană naturală. Rația zilnică începe de la 3-5 grame și ajunge, în cazul adulților, la 80-85 de grame. În cazul fazanilor adulți trebuie să se acorde o atenție deosebită pregătirii pentru sezonul de înmulțire. Acestor păsări le sunt date tot mai multe alimente cu vitamine, în scopul creșterii fertilității și creșterii vitalității puilor. Se poate da și orz, ovăz, precum și o cantitate mai mare de furaje verzi și suculente într-o combinație echilibrată. Hrănirea puilor de fazan
Metabolismul și ritmul de creștere la puii de fazan sunt foarte active și, până la 4 luni (la deplina dezvoltare), se vor asigura mai multe rețete de hrană, diferite ca valoare nutritivă și energetică, în concordanță cu nevoile organismului într-un anumit stadiu de dezvoltare. În general sunt mulți crescători care susțin că puii de fazan nu pot fi crescuți fără larve de furnici, fapt infirmat de zootehnică. Este dovedit că puii de fazan pot fi crescuți în bune condiții cu cloști artificiale, asigurând rații nutritive bine echilibrate din punct de vedere proteino – vitamino - mineral. Pentru fiecare kg de amestec de nutreț se adaugă 40 mg vitamina A, 7,2 mg vitamina D2, 30 mg vitamina B2. Când unele sortimente nu pot procurate, pot fi înlocuite cu altele conform cu echivalentele cunoscute în normele de alimentație a animalelor domestice. Prima hrănire se va face la 24 de ore de la naștere. Creșterea penajului și colorarea se asigură prin prezența in rație a șroturilor de floarea soarelui și de soia, precum și a premixului care conțin aminoacizi esențiali din grupa sulfonică. Acesta mai conține o serie de antibiotice necesare pentru apărarea organismului față de bolile infecto-parazitare. Model de rație pentru puii de fazan Sortiment de furaj: - făină de porumb - făină de orz cernută - făină de ovăz cernută - făină de grâu furajer - șroturi de soia, floarea soarelui - tărâțe de grâu - ouă de fierte tari tocate - lapte praf ecremat - făină de fân de lucernă - făină de carne, sânge, pește - drojdie de bere furajeră - morcovi roșii sau nutreț verde (lucernă) - făină de scoici (cretă furajeră) - făină de oase - sare de bucătărie În primele 3 zile de viață, puilor de fazan li se administra în rația de hrană exclusiv un amestec format din ouă fierte tocate foarte mărunt, în părți egale cu făină de porumb. Din a 4-a zi se începe hrănirea cu amestecul din rețeta prezentată în tabel, din care însă se elimină făina de fân, care se introduce în rație abia după vârsta de 14 zile, alternând cu tainuri form |
